Poate cea mai cunoscută traducătoare din ultimii douăzeci de ani, Antoaneta Ralian vorbește cu dragoste despre cărți pe care le-a redat în română.
„Prima secțiune a cărții de față adună aproape toate textele ocazionale scrise de Antoaneta Ralian în ultimul deceniu de viață. În cea de-a doua secțiune, am pus laolaltă, în ordine cronologică, șapte interviuri pe care traducătoarea le-a acordat, în perioada anilor 2002-2015, diverselor ziare, reviste și bloguri. Îmi exprim speranța ca acest volum compozit, alături de numărul impresionant de traduceri, să infirme temerea Antoanetei Ralian cum că posteritatea ar avea o memorie scurtă.” (Marius Chivu)

Nu cred in sfarsitul lumii by Antoaneta Ralian
Genres: Biography/Memoir

O carte cu articole si interviuri care in mare parte se cam repeta.

“Si mai cred ca exista o vocatie a fericirii, vocatie de care eu sunt lipsita. Ca sa poti cunoaste fericirea, trebuie, in primul rand, sa te simti bine in pielea ta, sa te ai bine cu tine insati, sa te placi. Or, eu nu m-am placut niciodata, nu sunt genul meu.”

“In adolescenta am avut un lung episod amoros cu Proust (pe care nu l-am tradus decat in sufletul meu); dupa aceea m-am indragostit de femei […] pe care le traduceam. M-am indragostit de minutia, de ofrevaria psihologica a Virginiei Woolf, care citea atat de adanc in mine, incat o iubeam, dar mi-era si putin frica de ea. In orice caz, de Doamna Dalloway am fost narcisist indragostita. M-am indragostit de dantelele delicate cu parfum de levantica ale eroinelor lui Katherine Mansfield, de cerebralitatea senzuala sau de senzualitatea cerebrala a lui Iris Murdoch: l-am iubit pe ezotericul Charles Arrowby din Marea, marea – pus sa aleaga intre refugii nirvanatice si cantecul de sirena al vietii de teatru el opteaza (cu deplinul meu acord) pentru chemarea vietii. Am simpatizat cu candoarea, sau mai bine zis cu fraiereala de intelectual eteric a lui Citrine din Darul lui Humboldt. Dar m-a dezamagit metamorfozarea lui (“dupa douazeci de ani”) in carcotasul si malitiosul Chick din Ravelstein. Da, barbatii e dezamagitori! Cum m-a dezamagit si finalul dostoievskian la care ajunge enigmaticul Yoel din Sa cunosti o femeie de Amos Oz, de care am fost indragostita (de sofisticatul Yoel, nu de Oz), pana a capotat in autoflagelare.”

“In sfarsit, nu cred in sfarsitul lumii, dar stiu ca lucrurile placute se termina foarte repede. Or, lumea e un loc destul de placut si ar fi mare pacat de ea.”