Doamna din lac

"În 1966, Baltimore e un oraș al secretelor pe care toți par să le știe – toți, mai puțin Madeline „Maddie” Schwartz. În urmă cu un an era o soție fericită, chiar răfățată – acum, și-a părăsit soțul, după o căsnicie de douăzeci de ani, hotărâtă să-și îndeplinească visul din tinerețe, să găsească scopul și pasiunea vieții sale, să-și lase amprenta asupra unei lumi aflate în continuă schimbare.

Când îi ajută pe polițiști să găsească trupul neînsuflețit al unei fete ucise, reușește să primească o slujbă la ziarul de după-amiază din oraș, Star. Aici, are ocazia să-și construiască un renume și se pare că a găsit exact povestea care s-o propulseze: o femeie dispărută al cărei cadavru e descoperit în fântâna dintr-un parc. Numai că femeia e negresă, iar prejudecățile tuturor înseamnă că Maddie devine singura persoană căreia îi pasă de ce a fost ucisă.

În căutările sale, Maddie intră în contact cu tot felul de oameni care, până atunci, se aflau cu mult în afara cercurilor ei.

Numai că, de multe ori, ambiția și tenacitatea o orbesc, iar incapacitatea ei de a vedea dincolo de propriile nevoi va însemna un dezastru, și pentru ea, și pentru cei din jurul ei…"

Doamna din lac by Laura Lippman
Genres: Mystery/Suspense
three-stars

A trecut ceva vreme de cand am citit o carte politista. Imi plac, doar ca Doamna din lac nu mi s-a parut extraordinara, e doar bunuta.