"Părerea editorului: Poate că inocenţa e vârsta la care ar fi trebuit să rămânem pentru a da un dram de decenţă speciei umane. Cartea aceasta, frumoasă ca un basm adevărat, este povestea unei lumi de copii în care „căderea“ n-a avut încă loc. Citind-o, ne legănăm cu gândul că am fi putut fi altfel. E o bunătate în aceste pagini, care trezeşte în noi nostalgia unei lumi pierdute.
Părerea redactorului: Un oraş plin de istorie, o stradă plină de evenimente, o casă cu personalitate, o fetiţă care află că totul poate să devină spectaculos pe lume. Şi o scriitoare care o poate dovedi. Cu inocenţă.
Părerea autoarei: Un roman despre cum se poate înota în timp şi în timpuri fără să te îneci. Ar fi bine să fie citit fără grija vârstei proprii. Şi fără orice alte griji, de altminteri. Aceasta e o urare!
Părerea lui Vlad: Inocenţa e singura cale prin care timpul devine reversibil. Despre asta e vorba aici.
Părerea neoficială a PR-ului: Se citeşte cu încordare. Aş fi vrut să nu se mai termine.
Părerea mamei-mari, personaj principal: Totul e cu chin în viaţă.
Părerea bizară a anticarului, personaj secundar: Câştigă cine ajunge ultimul la linia de sosire.
Două viziuni asupra lumii: cea a unei fetiţe care vede lucrurile într-un fel extrem de personal şi cea a femeii care descoperă secretele înecate în trecut. Naivitatea comică a primei voci învinge melancolia celei de-a doua.
Casa de pe strada Maiakovski (fostă şi viitoare Sfântul Ioan) din Braşov devine un surprinzător personaj cu memorie şi conştiinţă. Inocenţii e al treilea roman publicat de Ioana Pârvulescu, după Viaţa începe vineri (2009) şi Viitorul începe luni (2012). Viaţa începe vineri a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru Literatură; romanul este tradus în peste zece limbi europene."

O alta carte nostalgica (dupa Muzici si Faze) foarte frumoasa pe care ma bucur ca am citit-o, despre inocenta copilarie de data asta. Celor care au copilarit in Brasov li se vor trezi probabil si mai multe amintiri, dar si asa, cei din generatia mea sau apropiate vor indragi cartea 🙂

“Mersese prea bine, prea repede, si sa stii […], ca totul e cu chin, in viata.”

“Viata personala isi permite, in anumite momente, sa se lupte si chiar sa invinga istoria, s-o ia in ras si-n raspar. Uneori traiesti cateva scurte momente de rai, in mijlocul iadului.”

“[…] Si la unii oameni e la fel: in exterior par stersi, adaptati la mediu, dar cand isi etaleaza interiorul, si asta se intampla cand se indragostesc, sunt cu totul altii, frumos desenati si colorati, devin deodata plini de miez si de ochi. Mai tarziu am aflat ca dragostea e oarba. Eu cred exact contrariul, ca dragostea are ochii cei mai buni.”

“Stiam si ce sa fac daca ma prinde furtuna in larg si iti spun si tie, ca sa nu uiti: mergi cu valul, dai tare din maini cand esti pe val, apoi, la recul, te odihnesti. Cred ca e valabil si pentru valurile vietii.”

“Mama-mare nu mai era dispusa deloc sa dea lamuriri, si asa mi-am dat seama pentru prima data ca grijile vietii nu fac bine povestilor si ca, asa cum scrie astazi pe panourile de la sosele, “Viata are prioritate” in fata povestii. Cel putin in lumea plina de dragoste si moarte a adultilor.”

“Nu numai oamenii sunt acuzati pe nedrept de defecte pe care nu le au. Si casele. Dar trebuie timp ca sa intelegi bine interiorul cuiva, fie el din carne si oase sau din caramida si ciment.”

“Trecutul e scris cu cerneala simpatico. Ai nevoie de caldura ca sa-i vezi literele  reconturate, dupa ce multa vreme au stat ascunse ca si cum n-ar fi fost. Trebuie sa-i apropii coala alba si intinsa de o flacara sau sa sufli abur din propria gura peste el, pentru ca invizibilul sa se transforme in vizibil si, incetul cu incetul, in fraze cu sens. Desi, de cele mai multe ori, cateva cuvinte esentiale raman sterse, albe, loc gol si taina nedezlegata, cufundate pentru totdeauna in apele nemiscate ale timpului in care inotam. Ale timpului in care ne inecam.”