"Tatiana Țîbuleac revine, în forță, într-un alt context și la un alt nivel, la tema maternă, a copilului iubit/neiubit, a consecințelor tragice ale „neiubirii“, a remușcării, într-o carte la fel de tulburătoare ca și Vara în care mama a avut ochii verzi. Orfana care descoperă un Chișinău multicultural a fost înfiată dintr-un orfelinat sătesc de o femeie singură și ambițioasă, care vrea să-i ofere un viitor prosper ori poate cumpărată ca mână de lucru și exploatată la fel de nemilos ca în romanele lui Dickens? Întrebările te urmăresc și după lectura pasionantă a acestui roman de formație a unei fete care crește între două limbi și două culturi, în anii când se schimbă frontierele și sistemele politice. Grădina de sticlă reconfirmă intrarea în literatura de azi a unei scriitoare pe cât de talentate, pe atât de inteligente, care știe să alieze cruzimea observației și compasiunea față de suferință, scoțând la iveală tragedia destinelor și frumusețea vieții."
Gabriela Adameșteanu

"Tatiana Țîbuleac e o povestașă paradoxală. Ea știe, ca foarte puține scriitoare române contemporane, că „o poveste nu lasă niciodată lucrurile nerezolvate“. Mai știe că atunci când exiști „între coastele moi și fermecate ale poveștii“, adică între povestitor și eroul povestirii, ajungi să te împaci „cu răul și cu durerea, cu bolile și cu trădările“. Dacă în Vara în care mama a avut ochii verzi Tatiana Țîbuleac exorciza o lume a cruzimii dintr-o perspectivă fragil-masculină, în noul său roman ea povestește o lume aflată pe granița mișcătoare dintre coagulare și dezagregare, dintre Rusia și Europa, dintre luptă și fatalitate. Grădina de sticlă este, în mai multe feluri, romanul unei întregi generații feminine și al unei povestitoare pe cât de autentice, pe atât de surprinzătoare."
Simona Sora

Grădina de sticlă by Tatiana Țîbuleac
Genres: Fiction

De recitit oricand! Ca si Vara in care mama a avut ochii verzi.

“Sunt oameni care traiesc mai bine cu mai putin: mai putine alegeri, mai putine lucruri si raspunsuri. Cand le dai doi in loc de unu – acestor oameni -, ii incarci ca pe niste saci.”

“Mai bine e sa cheltui bani decat inima. Banii cresc la loc mai repede.”

“Viata intreaga am rupt din mine bucati si le-am impartit oamenilor, care au hranit cu ele boturi de caini.”

“Inima, Lastocika, nu-i unghie, doare. Clar lucru ca e mai bine fara inima, dar cum s-o arunci? Daca ar arunca omul tot ce il doare, ar ramane pe dinauntru gol ca o pastaie. S-ar usca de viu omul.”

“Stii tu ce se intampla cu omul care nu iarta? Nici asta nu stii. O mare negreata intra in omul care nu iarta si acopera tot ce gaseste viu. Si gata. Nu se mai vede omul care nu iarta nici soarele, nici luna. Nu mai cunoaste el bucuria.”

“Cu dragostea, Lastocika, sa nu te incurci. Sa nu fugi dupa ea, sa n-o zgandari, nu-i place ei treaba asta. Daca ti-a iesit in drum, apleaca-te si pune-o in buzunar. Daca nu, n-o cauta singura. Pe frunte coroana nu-i aseza, monument nu-i ridica. Nu merita ea atata vorba la cat rau a facut in lume. Sa tii minte asta de la mine. Dragoste, dragoste. Behaie toti, se sfadesc, cheltuie banii. O ucigasa, asta e dragostea. Caci omul care nu iubeste ce face? Traieste, lucreaza, e om – omul care nu iubeste. Isi cauta linistit de altele, se bucura, iata, de-o ploaie. Iar cel care iubeste – omul – cum este? Neom, iata cum. Nici dormit, nici satul, nici cu lumina in ochi. Crezi ca nu stiu ce spun, asta crezi? Degeaba. A fost si Zahar tanar odata. Cu maini si cu picioare, cu dinti. Nici frumos, dar nici sfant, cu de toate. O ucigasa – cum am mai spus, dragostea-, iar voi o cintati ca prostii.”