Fontana di Trevi by Gabriela Adameșteanu„Fontana di Trevi reconfirmă că Gabriela Adameşteanu este unul dintre marii scriitori ai României de azi. Romanul o are în prim-plan pe Letiţia Branea (cea mai longevivă eroină a acestui univers artistic şi protagonista, astfel, a unei trilogii), aflată, acum, în imediata actualitate şi sosită la Bucureşti din Occidentul în care trăieşte (cu alte cuvinte, avînd statut de migrantă).
La fel ca mai toate cărţile anterioare ale scriitoarei (faţă de care, însă, are evidentă autonomie, putînd fi citită atît ca piesă de sine stătătoare, cît şi ca o sinteză subtilă şi durabilă), şi aceasta lucrează cu tema feminităţii, iar, prin intermediul ei, angajează un torent de istorie românească recentă. Accentul se mută aici de pe neiubirea istovitoare resimţită de femeie (care, în lipsa sentimentului, se consideră abandonată, menită unei vieţi pustii) la neiubirea şi părăsirea de patrie, de la – în termenii Letiţiei – mal aimée la mal du pays.
Cu un trecut atît de greu şi de neclar, cu un prezent atît de confuz şi de convulsiv, mai are România un viitor? Iată întrebarea teribilă pe care, prin mijlocirea unor biografii narative impecabil conduse, romanul de faţă o avansează.“
Sanda CordoÈ™
Genres: Fiction
Ultima parte a unei remarcabilei trilogii! (prima parte fiind Drumul egal al fiecarei zile, iar a doua Provizorat) “Fontana di Trevi” merita cu prisosinta 5 stele, mi s-a parut cea mai bine scrisa. Oricum Gabriela Adamesteanu scrie atat de bine, incat am sa citesc tot ce a publicat (si va mai publica).
“Traditia Fontanei di Trevi: toti care arunca o moneda in bazinul din fata Palatului Quirinal se reintorc in Cetatea Eterna.”
“La adolescenta, una dintre solutiile de a scapa de lumea dezavantajata in care ne-am nascut pare intrarea in lumea idealizata a persoanei iubite. Plecarea de acasa: banutul aruncat in Fontana di Trevi.”
“Batranetea e o boala de care nu te mai vindeci dupa ce ai luat-o.”
Alte referinte culturale: La dolce Vita – filmul lui Fellini, Vizita batranei doamne – Durrenmatt (si filmul cu Ingrid Bergman), filmul Casablanca, Simone Signoret in filmul “Drumul spre inalta societate”, Lunaticii – Ion Vinea