Convorbiri cu Octavian Paler by Daniel Cristea-Enache Genres: Nonfiction
Ultimele sale ganduri adunate in convorbiri purtate cu Daniel Cristea-Enache.
“Ma intorc la dubii. Ziceam ca n-aveti de unde sa stiti ce inseamna melancoliile pentru un batran de 79 de ani. Ele sunt ca niste nisipuri miscatoare dintr-un desert in care nu se mai aventureaza nici Fata Morgana. Trebuie sa-ti gasesti singur pretexte pentru a nu te da batut. Si nu e simplu deloc, va garantez, desi as spune ca sunt expert in consolari. Daca n-ai norocul unei batraneti senine, elegante, pentru care l-am invidiat pe regretatul meu prieten Alexandru Paleologu, batranii sufera de raul cel mai greu de combatut: de prea multa luciditate. Ei isi pierd nu numai vanitatile, cisi puterea de a se minti. Daca as crede in diavol, as spune ca el ma indeamna sa ma uit, uneori, in oglinda, sa-mi vad privirea stinsa si pungile de sub ochi.”
“De fapt am doua mari pasiuni. Marea si desertul. Marea mi-a dat ceea ce nu mi-au dat nici religia, nici alcoolul. O stare in care nu mai aveam probleme. Nisipul fierbinte al plajei pe care ma tranteam dupa ce ieseam din apa, obosit de inot, ma relaxa si, totodata, imi ametea simturile. Imi dadea un soi de betie lucida. Nimic din ceea ce ma preocupa in mod obisnuit nu mai exista. Nu mai conta decat caldura care imi invada trupul. Inchideam ochii si ascultam bolboroseala valurilor din care, exact ca din delirul Pythiei la Delfi, puteai intelege ce vroiai.”
“[…] exista un gen de disperare care te goleste de teama. Cand nu te mai intereseaza ce risti. Nu stii decat ca “asa nu se mai poate.”
“Civilizatia a facut din om un maniac la informatiilor, dar l-a silit sa piarda legatura cu sine.”
“Pentru Don Quijote nu exista nici desertaciune, nici absurd! El are un scop precis, de la care nu se abate, oricat ar rade ceilalti de el. De fapt, acest batran caraghios ne invata, daca nu ne repezim sa ne amuzam de forma in care o face, ca esential in viata e sa ai o convingere. Fie ea si ridicola pentru altii. Ori nebazata pe nimic. E o minciuna, oare, lumea in care traieste Don Quijote? Pentru noi e minciuna. Pentru el, insa, e un adevar.”
“Hotarat lucru, la batranete, daca te plictisesti sa-ti lustruiesti regretele, treci din exasperare in exasperare. Poate, fiindca stii ca mergi spre un zid, in spatele caruia nu mai exista nimic.”
“In principiu nu cred ca menirea unui intelectual e sa se amestece in treburile altora, mai ales daca pe ale sale n-a reusit decat sa le incurce.”
“Interesant e ca niciodata nu avem melancolia primaverilor, a toamnelor sau a iernilor care se sfarsesc. Numai sfarsitul verii ne melancolizeaza. Sau, poate cred asta fiindca sunt “rac”.
“A-ti accepta varsta e, dupa parerea mea, unica eleganta reala la care mai putem aspira dupa ce nu mai suntem in stare sa alergam dupa un tramvai.”
“Las, poate, impresia ca sunt preocupat numai de mine. De fapt, sunt preocupat de ceea ce se intampla cu mine. Imbatranind, constat ca iubesc mai mult arborii decat oamenii. Si, pe urma, batranii nu au idei. Au obsesii.”
“Exista o forma de fericire care consta strict in absenta nefericirii. E ceea ce se vede si in panzele impresionistilor unde lumina amiezii dematerializeaza parca totul si face ca, din vesnicie, sa conteze doar clipa. Si de ce n-as crede ca adevarata fericire inseamna sa nu-ti mai pese decat de un prezent care te satisface pe deplin?”
Alte referiri culturale: Giovanni Sartori – Homo Videns; Alina Mungiu – Evanghelistii, Ernesto Sabato – Eseuri
