Celalalt pe care-l adoram

"Considerat de majoritatea criticilor francezi cel mai bun roman al anului 2016, Celălalt pe care-l adoram de Catherine Cusset a obținut premiile Liste Goncourt — Le Choix roumain, Liste Goncourt — Le Choix belge, Liste Goncourt — Le Choix suisse și a fost nominalizat la premiile Goncourt, Renaudot, Fémina, Interallié, Décembre și France Culture-Télérama, ajungând în selecția finală pentru Goncourt.
În Celălalt pe care-l adoram, Catherine Cusset urmărește, cu o lupă halucinantă, parcursul lui Thomas Bulot — fost iubit, devenit prieten apropiat al naratoarei-autoare —, un francez născut la Paris care pleacă să studieze în Statele Unite. Este povestea unui tânăr exuberant, extrem de inteligent, uneori de o sensibilitate maladivă, amuzant, înconjurat de prieteni, care iubește viața, femeile, literatura — cu precădere pe Proust —, filozofia, filmul, muzica, jazzul — mai ales pe Nina Simone și Léo Ferré —, dar care ajunge, la 39 de ani, să-și pună capăt zilelor într-un orășel din Virginia. Un roman electrizant, scris la persoana a doua singular, care vorbește despre fericire, dragoste, prietenia dintre un bărbat și o femeie, dar și despre eșec, impas, neputința adaptării și depresie, având în plan secund fascinația intelighenției franceze a anilor ’80 pentru New York."

Celălalt pe care-l adoram by Catherine Cusset
Genres: Fiction
four-stars

O carte scrisa bine, poate ceva mai mult decat o lectura de vacanta. Am sa citesc si “Un viitor stralucit” candva, poate chiar intr-o viitoare vacanta 🙂