„Oare cunoscutii si prietenii mei se poarta cu mine cum s-ar purta cu un om sanatos? «Ce mai scrii?» «Ce ne vei mai darui?» Mereu aceleasi cuvinte, aceleasi cuvinte! Si mi se pare ca toata atentia cunoscutilor, laudele si entuziasmul, toate sint numai inselaciune. Ma mint ca pe un bolnav, si uneori mi-e teama ca se vor apropia de mine pe furis, pe la spate, ca ma vor insfaca si ma vor duce ca pe Popriscin la balamuc!... Si asa mereu, pina la groapa, totul va fi dragut si scris cu talent; dragut si scris cu talent si nimic mai mult. Iar cind voi muri, cunoscutii mei, trecind pe linga mormintul meu, vor spune: «Aici odihneste Trigorin. A fost un scriitor bun, dar a scris mai prost decit Turgheniev».”

[…]”în ceea ce facem noi, ori că am juca pe scenă, ori că am scrie, principalul nu e gloria, nu e strălucirea, nu e ceea ce visam eu, ci puterea noastră de a îndura. Să ştii să-ţi porţi crucea şi să-ţi păstrezi credinţa. Eu cred şi sufăr mai puţin. Şi atunci când mă gândesc la chemarea mea nu mă mai tem de viaţă.” (Pescarusul)

“TRIGORIN: Nimic important. Îmi notez ceva… Mi-a trecut prin gând un subiect. (ascunzând caietul) Un subiect pentru o scurtă povestire: pe malul unui lac trăieşte din copilărie o fată tânără, aşa, ca dumneata. Iubeşte lacul ca un pescăruş şi e fericită şi liberă ca şi el. Dar vine din întâmplare un om, o vede şi, aşa, din lipsă de altceva, o nimiceşte ca pe acest pescăruş.” (Pescarusul)

“Dumneata, Ivan Petrovici, eşti un om cult şi inteligent şi ar trebui să înţelegi că lumea se prăpădeşte nu din cauza tâlharilor, nici din cauza incendiilor, ci din pricina urii ascunse dintre oameni, din pricina tuturor acestor ciondăneli mărunte.” (Unchiul Vania)

“La om, totul trebuie să fie frumos; şi faţa şi îmbrăcămintea şi sufletul şi gândurile.” (Unchiul Vania)

“Mi se pare că adevărul, oricare ar fi el, nu e atât de cumplit ca nesiguranţa!” (Unchiul Vania)