Extraconjugal by Mihai Radu"Cînd merge în oraşul natal să petreacă Paştele la părinţi, Robert află de la sora sa, Camelia, că, în urma unor analize, mamei lor i-a ieşit că are o boală cu transmitere sexuală. Aşadar, fie ea, fie tatăl lor, fie amîndoi ar avea relaţii cu altcineva. Cei doi fraţi încep o anchetă detectivistică: vor să afle care din părinţi este „vinovatul”. În timpul căutării, Robert îi reîntîlneşte pe Lone, un bătrîn beţiv care pe vremuri i-a marcat copilăria, şi pe Oana, prima lui iubită, întoarsă de la muncă din Italia, dar, mai presus de orice, îşI reîntîlneşte trecutul. Cititorul descoperă că trădarea are o tradiţie în această familie, fie că e vorba despre prima iubire sau despre viaţa unchilor, mătuşilor sau bunicilor."
Genres: Fiction
Am dat peste alt autor care imi place cum scrie. Sigur ca m-am uitat sa vad ce altceva a mai scris pana acum si mai exista un singur roman aparut in 2014 tot la Polirom – “Sebastian, ceilalti si-un caine”, pe care l-am trecut deocamdata pe lista de citit.
Despre Extraconjugal am gasit mai multe aici (Scrisoare catre Mihai Radu) si aici (Constantin Pistea).
“[…] de la o varsta incolo, cea mai mare tradare pentru o femeie este sa o parasesti.”
“E groaznic sa fii adolescent, m-am gandit de multe ori la asta. Si e normal sa fie asa: o fiinta moare, copilul, iar toata adolsecenta nu e decat inmormantarea ei.”
“In momentul in care doi oameni nu vor sa mai fie impreuna, ei renunta la orice comportament pe care l-au dobandit ca au fost impreuna.”
” Cat de simple devin lucrurile in momentul in care incepi sa le faci, cat de fragila e realitatea, ce inspaimantator e totusi sa gandesti ceva si api sa pui in practica…”