„De n-ar fi decit ceea ce pare – un roman despre adolescenta scris cu mentalitatea si cuvintele unui adolescent –, Muzici si faze tot si-ar cistiga un loc sigur, inconfundabil in proza romaneasca de azi.“ [Mircea Martin (2000)] „Ovidiu Verdes nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit. Cartea lui, Muzici si faze, ramine cea mai adevarata, mai vie, mai inveselitoare si mai nostalgica proza romaneasca pe care am citit-o eu de zece ani incoace. O astfel de carte umileste intregul experimentalism pretentios al anilor ’80 ca si oralitatea, de multe ori vulgara, a ultimului deceniu.“ [Mircea Cartarescu (2002)]

Am auzit din intamplare despre “Muzici si Faze” si m-am hotarat sa o citesc dupa impresiile lasate lui Mircea Cartarescu (“cea mai adevarata, mai vie, mai inveselitoare si mai nostalgica proza romaneasca pe care am citit-o eu de zece ani incoace”). Prin protagonistul romanului, Tinut, un baiat de 15 ani, cartea surprinde foarte bine atmosfera anilor de liceu, trairile adolescentilor din Romania comunista a anilor ’80. M-am uitat sa vad cati ani are autorul cartii, Ovidiu Verdes (de care evident nu auzisem), tocmai pentru ca nu am mai citit pana acum nicio carte care sa imi aminteasca cu atata placere si nostalgie de anii mei de liceu (5 stelute pentru asta!). Scrisa intr-un limbaj tipic liceenilor din acea perioada, lectura cartii e foarte relaxanta si o recomand in special adolescentilor anilor ’70-’80 🙂